

"Educaţia este transmiterea civilizaţiei."
Ariel Durant
Scoala noastra dateaza ca unitate de invatamant in peisajul invatamantului gorjean de sase decenii, cand nevoile impuse de cresterea numarului populatiei scolare in zona de N-V a orasului de pe Jiu a determinat infiintarea pe str. 11 Iunie, fosta "Sfantul Nicolae", a unui comitet de initiativa, in noiembrie 1941, avand ca organizator pe un gorjean de suflet, in persoana invatatorului Sabin Popescu Lupu.
In februarie 1946, Primaria orasului comunica faptul ca s-au aprobat amplasamentul, planul si devizul de constructie al localului de scoala.
Procesul de invatamant s-a desfasurat in primii ani, in conditii deosebit de dificile, determinate de lipsa spatiului. Intre anii 1968-1973, se incepea construirea localului nou, situat in vecinatatea celui existent.
Incepand cu data de 6 decembrie 1999, unitatea scolara a revenit la vechea denumire de Scoala Generala "Sfantul Nicolae", moment marcat in 2001, cand s-au aniversat 60 de ani de la punerea pietrei de temelie a acestui lacas de cultura.